De 1 Decembrie, pentru Romania

E timpul sa plecati...

E timpul sa plecati...

 

E timpul sa plecati, cat nu e prea tarziu,
Pan’ n-o simti saracul ca-i jupuit de viu.
I-ati inselat credinta vanzandu-va pe-un leu,
Nu va fortati norocul… fereasca Dumnezeu…

Cu toata bunatatea din sufletu-i flamand,
E si el ca si voi, tot muritor de rand…
Si el are rabdare… si-acelasi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti masura punandu-i greu pe greu.

E timpul sa plecati, v-am suportat destul.
De-atatea vorbe goale poporul e satul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul… si-a expirat in van.

Ati stat la carma tarii de douazeci de ani,
Ne-ati luat pamanturi, case, ne-ati jecmanit de bani.
De fiecare data venind cu gura mare
Ca vreti o alta viata, ca va doriti schimbare…

Schimbare v-ati dorit, schimbare vrem si noi,
Schimbare nu inseamna… tot voi, in loc de voi.
Mai sunt in talpa tarii voinici cu-nvatatura,
Nu gangaviti ca voi… si plini de incultura.

Uitati-va in jur, va place ce-ati facut ?
De la paduri la fabrici pe toate le-ati vandut,
Sa va claditi palate, cu iz de puscarie,
Sunteti mai rau ca chelul de-i trebuia tichie.

Cu paznici pe la porti, de cine va e teama ?
Cine mai credeti voi ca va mai ia in seama ?
Nu sunteti Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu intindeti coarda… plecati cat mai e timp.

Iesiti si voi putin prin lumea aia buna,
Ca sa simtiti si voi cum euro se-aduna.
In lumea aia-a voastra, cea plina de rahat,
La care ne-ati vandut si ne-ati ingenuncheat.

In care obligati ne ducem saracia
Ca voi sa puneti ghiara usor pe Romania.
Ne mor copii acasa din dorul de parinti,
Iar voi ne vindeti tara, ca Iuda-n, doi arginti.

De-o jumatat’ de viata va tot platim simbrie,
Cealalta jumatate ne-ati dat-o-n datorie,
Si-n timp ce noi platim… voi huzuriti ca zbirii,
Ati dus sarmana tara la limita pieirii.

E timpul sa plecati, lasati-ne pe noi…
Destinul prost sa fie… dar nu facut de voi.
Voi stiti sa locuiti doar in afara legii,
Sa adunati prin furt averi si privilegii.

V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sortii,
Pe voi, ce-ati luat… si revolutia si mortii.
Doar nu cumva va vreti istoriei eroi,
S-ar rusina, sunt sigur, istoria cu voi.

Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-ati tot suflat in foc, cand ei v-au dat scanteie,
Treziti-va, e timpul, cu toti, aceasta tara
S-o scoatem din rusine, din ura si ocara.

E timpul sa plecati, cat nu e prea tarziu,
Pan’ n-o simti saracul ca-i jupuit de viu.
I-ati inselat credinta vanzandu-va pe-un leu,
Nu va fortati norocul… fereasca Dumnezeu…

Cu toata bunatatea din sufletu-i flamand,
E si el ca si voi, tot muritor de rand…
Si el are rabdare… si-acelasi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti masura punandu-i greu pe greu.

E timpul sa plecati, v-am suportat destul.
De-atatea vorbe goale poporul e satul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul… si-a expirat in van.

Ati stat la carma tarii de douazeci de ani,
Ne-ati luat pamanturi, case, ne-ati jecmanit de bani.
De fiecare data venind cu gura mare
Ca vreti o alta viata, ca va doriti schimbare…

Schimbare v-ati dorit, schimbare vrem si noi,
Schimbare nu inseamna… tot voi, in loc de voi.
Mai sunt in talpa tarii voinici cu-nvatatura,
Nu gangaviti ca voi… si plini de incultura.

Uitati-va in jur, va place ce-ati facut ?
De la paduri la fabrici pe toate le-ati vandut,
Sa va claditi palate, cu iz de puscarie,
Sunteti mai rau ca chelul de-i trebuia tichie.

Cu paznici pe la porti, de cine va e teama ?
Cine mai credeti voi ca va mai ia in seama ?
Nu sunteti Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu intindeti coarda… plecati cat mai e timp.

Iesiti si voi putin prin lumea aia buna,
Ca sa simtiti si voi cum euro se-aduna.
In lumea aia-a voastra, cea plina de rahat,
La care ne-ati vandut si ne-ati ingenuncheat.

In care obligati ne ducem saracia
Ca voi sa puneti ghiara usor pe Romania.
Ne mor copii acasa din dorul de parinti,
Iar voi ne vindeti tara, ca Iuda-n, doi arginti.

De-o jumatat’ de viata va tot platim simbrie,
Cealalta jumatate ne-ati dat-o-n datorie,
Si-n timp ce noi platim… voi huzuriti ca zbirii,
Ati dus sarmana tara la limita pieirii.

E timpul sa plecati, lasati-ne pe noi…
Destinul prost sa fie… dar nu facut de voi.
Voi stiti sa locuiti doar in afara legii,
Sa adunati prin furt averi si privilegii.

V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sortii,
Pe voi, ce-ati luat… si revolutia si mortii.
Doar nu cumva va vreti istoriei eroi,
S-ar rusina, sunt sigur, istoria cu voi.

Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-ati tot suflat in foc, cand ei v-au dat scanteie,
Treziti-va, e timpul, cu toti, aceasta tara
S-o scoatem din rusine, din ura si ocara.

Ingerul Ierbii

Peste tot ce a creat, Dumnezeu a randuit un inger care sa vegheze. Unul veghea copacii, altul pasarile, altul florile si asa mai departe. Chiar si iarba pe care calcam a fost data in grija unui inger.

Dar ingerul ierbii si-a zis: Celorlalti ingeri Dumnezeu le-a dat lucruri importante in supraveghere. Mie mi-a dat iarba cea cu totul lipsita de importanta. N-am sa ma ocup deloc de ea. Poate creste si singura.

Si, intr-adevar, nu s-a ocupat de ea deloc. Intr-o zi, ingerul copacilor s-a dus la Dumnezeu plangandu-se ca mor copacii din gradinile oamenilor si din paduri, pentru ca iarba care intretine umezeala e toata uscata. In alta zi s-a dus ingerul florilor, plangandu-se ca florile nu pot creste pe campuri pentru ca nu mai exista iarba care sa pastreze roua pentru ele. In cele din urma a venit omul, plangandu-se: Doamne, mor animalele in gospodarii pentru ca nu mai avem iarba sa le hranim. Ia-ma de pe pamant. Altadata pamantul era inimos, dar acum arata ca un desert.

Atunci Dumnezeu, chemandu-l la Sine pe ingerul Ierbii, l-a intrebat: "Ti-am dat o sarcina mica sau mare, inger al ierbii?" Dandu-si seama ca Dumnezeu i-a cunoscut gandurile, a ingenuncheat si a zis: "Nu trebuia sa spun ce am spus. Acum imi dau seama ca sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decat eram eu vrednic S-o primesc, iarta-ma. De acum incolo imi voi face datoria, si lumea va fi frumoasa din nou. Imi dau seama acum ca nimic in lume nu e lipsit de importanta si fara rost". Si iarba ingrijita facu sa creasca din nou copacii, sa infloreasca din nou florile si sa-si raspandeasca mirosul peste lume.